luni, 26 decembrie 2011

Pasiuniile mele


 
           Cum am spus si la compartimentul "EU DOAR EU" am doua pasiuni pe care mie mi se par a fi ceva frumos, foarte frumos. Cele doua pasiuni se leaga intre el daca ati observat, prima fiind muzica iar cea de-a doua fiind dansul.
        Dansul fara muzica nu are farmec, iar muzica fara dans nu mai are acelasi aer fermecator.
             Pentru mine muzica este poate cea mai importanta, nu poate! chiar este cea mai importanta pasiune. Stim cu totii ca fiecare suflet omenesc de pe acest pamant creat de Dumnezeu  este insuflat de insusi Dumnezeu la nastere cu un talent pe care dupa ce crestem mai mari si observam ce talent avem si cu ce am fost inzestrati incercam sa-l dezvoltam si sa-l pastram atat cat putem de mult.
           Pentru mine muzica este ceva parte din mine, nu stiu oriunde ma duc tot timpul ma intalnesc cu aceasta pasiune vrand, nevrand. Ea ma ajuta foarte mult, iar pentru ca noi oamenii suntem creati sa avem vise pe care sa le implinim asa si eu visez sa ajung vreodata o mare vedeta, in termenii moderni. Muzica te ajuta sa simti iubirea, iubirea fiind sentmentul cel mai frumos purtat de un om. Stim ca Dumnezeu ne-a creat din iubire, mai stim ca daca Dumnezeu ne iarta de toate greselile si neascultarile pe care le savarsim, iertarea aceasta o face din iubire pentru noi, pentru ca suntem fii lui si el este Tatal nostru care ne iubeste. Deci, prin urmare a tot ceea ce am scris despre iubire, este mai pe scurt ca, iubirea sta la baza tuturor celorlalte lucruri.Fara iubire nu avem nimic, suntem goi. 
           A doua pasiune pe care v-am marturisito este dansul. Deci va spun sincer din toata experienta putina pe care o am ca artist ca, atunci cand sunt pe scena fie ca cant si incant publicul; fie ca dansez, ma simt plin de mine,in sensul ca, vad publicul care se bucura, care zambeste si este fericita, simt ca acesta este rostul meu pe acest pamant de-a face lumea fericita.Iar la final cand se termina acele momente de bucurie si vad oamenii ca aplauda si ca le-a placut ceea ce au urmarit face ca acel  moment sa fie magnific, exceptional de frumos.
            Este ceva pe care numai traind si trecand prin acele momente iti dai seama cat de frumos este, este ceva greu de explicat, greu de spus asa cum este in fond senzatia aceea.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu